Tabere de ciclism

Pregătiți-vă bicicletele, căci urmează o aventură de neuitat!

Fie că ești la început de drum sau deja pedalezi ca un mic campion, tabăra noastră este locul perfect pentru a invăța, explora și te bucura de natură... la ture!

Ce ne propunem?

Pentru incepători:
• Ne obișnuim cu mersul pe bicicletă pe poteci și drumuri neasfaltate, invățăm cum să ne păstrăm echilibrul și increderea pe teren variat.

Pentru cei mai avansați:
• Ieșim de pe traseele bătute, invățăm tehnici de MTB, ne imbunătățim controlul bicicletei și ne depășim limitele… in siguranță și cu zâmbetul pe buze!

Galerie

Întrebari frecvente

  • Unde vom pedala si ce vom face într-o zi de tabara?
    Pe coclauri, prin păduri și pe asfalt, prin peisaje de vis din jurul orașelor Râșnov, Zărnești, Vulcan. Vom descoperi biserici fortificate, povești din istorie și... puțin downhill, în masivul Postăvaru!

    Dimineața pornim pe trasee spectaculoase – poteci prin păduri, drumuri forestiere, urcări, coborâri și multe zâmbete.

    Ne odihnim în poieni însorite și ne încărcăm bateriile.

    Seara, ne retragem în atelier – învățăm cum să ne reparăm bicicleta, analizăm poziția corectă în șa și vorbim despre siguranță și respect în turele pe munte.
  • Ce vom invata, pe scurt?
    Cum să stăm corect pe bicicletă și cum să abordăm urcările și coborârile

    • Cum folosim vitezele corect (foi, pinioane)
    • Cum se face un rucsac pentru o tură pe munte
    • Cum ne hrănim și hidratăm când suntem pe traseu
    • Cum reparăm o pană sau alte probleme uzuale
    • Cum ne orientăm cu hartă, busolă, GPS sau telefon
    • Cum ne organizăm în grup: comunicare, sprijin, siguranță
    • Cum gestionăm situațiile neprevăzute (prim ajutor, reguli de conduită, etc.)
  • Unde este locatia taberei si care este pretul acesteia?
    Locație: Pensiunea Casa Mistrețului, Cheișoara.Prețul va fi comunicat la începutul lunii martie 2026.